Un nou inceput, sau o noua speranta?....

Totul pare ciudat. Oare am renascut eu, sau a renascut in mie speranta de mult uitata? Cand m-am trezit dimineata totul parea atat de nou, si totusi il cunosteam atat de bine. Primele persoane care mi-au urat o buna dimineata imi pareau atat de staraine, si totusi vocile lor rasunau atat de cunoscute. Totul se invarte in jurul meu, si cu cat explorez mai mult imi pare ca traiesc un vis care a prins viata.
Acum stau si ma intreb daca asta faceam si inainte sa revin brusc cu picioarele pe pamant, sau pur si simplu visul de aseara inca nu s-a terminat? Ciudat este, ca totul pare atat de real, si eu stiu ca pentru mine visele nu mai exista de mult. Oare a fost o greseala cand mi-am autoimpus sa nu mai visez, si acesta e un semn?
Cine stie???...Acum am renuntat sa mai caut raspunsul, nu vreau sa mai traiesc nici in trecut si nu vreau nici sa mai privesc in viitor. Acum astept cu nerabdare clipa urmatoare pentru a vedea ce se intampla. De acum seara cand ma bag in pat nu mai am in minte gandul cu ce am facut in timpul zilei si cel in care imi configurez ziua ce va veni...
Cred ca pot spune cu zambetul pe buze ca am renascut, pot spune ca am redescoperit adevarata viata si placere de a trai, pot spune ca m-am redescoperit pe mine, si la fel de bine pot spune ca am redescoperit PREZENTUL.
Bine v-am gasit sau regasit!

De mult timp ma chinui sa mai scriu ceva interesant. In incercarea de a gasi o tema atractiva am tot scotocit prin trecut, am cautat in prezent si am incercat sa gasesc in viitor ceva interesant de spus.
Insa nu am gasit. Am vrut sa scriu despre paharul de vorba inchinat veteranilor muntelui, care l-am servit ,unde alt undeva decat, la un gratar in varful muntelui. Am vrut sa scriu despre anul care a trecut, si care mi-a adus foarte multa satisfactie, despre ceea ce simt, despre cum am invatat sa cunosc oamenii, despre modelele mele de personalitate, si cum am incercat eu sa imi creez o personalitate. Insa nu am putut. Gandindu-ma la mine, si la ce si cum am facut din mine si cu mine, la cate schimbari mi-am impus, starea mea de spirit fructua de la entuzias, extaz la ura, nervozitate, chiar irascibilitate cu o amplitudine extaordinar de mare. A fost o lupta pe care am pierduto! Dar nu a fost si sfarsitul razboiiului. Am continuat sa lupt, prins inte trecut, prezent si o bucatica din viitor. Am fost daramat de mai multe ori, dar am reusit sa ma ridic. La un moment dat prin in mislocul luptei nici nu am realizat cum incet, incet raman singur. Ajunsesem la performantza de ai inlatura pe toti cei din jurul meu si de a nu imi mai pasa de nimeni si nimic, nu mai eram in stare sa comunic fluent cu nimeni, nici macar nu mai stiam pe ce lume sunt. Dar brusc ceva m-a adus cu picioarele pe pamant. Inima mea saturade de atatia stimulenti interiori si multitudinea de stimulenti exteriori pe care ii administram continuu, a vrut sa imi semnaleze ca mai este si ea prin preajma. Brusc a inceput sa bata ca si cum ar fi vrut sa iasa din piept. Invatat cu situatii de creiza am luptat si cu ea, crezand ca este o gluma proasta, ca ce facuta candva la inceputul agoniei mele intre cele trei lumi. Dupa o lupta de cateva ore a trebuit sa ma recunosc invins inca o data.
Inima reusise sa ma readuca cu picioarele pe pamant. Dar impactul revenirii mele a fost atat de mare incat inca il mai resimt, si cred ca o sa il mai resimt mult timp si de acum in colo.
Hotarat ca ruptura intre mine si realitate sa nu se mai produca in nici un fel, evident ca am trecut din nou la masur, si nu cele de genul bolovani care sa ma tina cat mai lipit de pamant in buzunare. Intr-un timp extrem de scur au aparu o multime de schimbari vizibile sau mai putin vizibile.
Cam atat pentru moment. Sa e auzim numai cu bine!!!
...

O zi minunata de marti 13....

Incă de dimineata dupa un lung chin de a ma trezi si da jos din pat, cand am vrut sa arunc un pic de apa pe fatza, poate s-or dezlipi ochii, cand am deschis robinetu, am constatat ca apa lipsea cu desavarsire. Incercand sa ma consolez am vrut sa imi fac o cafea. Cand am deschis borcanul, in care in mod normal tin cafeaua, surpriza, puteam sa vad cum staluceste fundu de sticla al acestuia. In speranta ca macar sa fumez o tigara daca nu am cafea, iau pachetul de pe masa, si cand ma uit in el, iar surpriza, in pachet nu mai era decat un pic de tutun, probabil scuturat din tigarile care o data au locuit acolo. Cu greu am reusit sa imprumut o tigara de la un coleg. Se pare ca nu eram singurul care ramasese dor cu tutunul dezpachetat. Fericit ca totusi am o tigara pe care sa o fumez am plecat spre platou. Pe drum am incercat sa imi aprin tigara, dar bricheta nu dorea sa se aprinda sub nici o forma. Probabil rusii au crezut ca am luat gazul de pe piata neagra ucraineana si, in timpul noptii l-au trimis pe cel mai bun ofiter KGB al lor, intitulat Putin, sa il recupereze.
Si surprizele au continuat toata ziua.
Acum m-am bagat in pat cu speranta ca nu se va desprinde vreo bucata de tencuiala din tavan, sau nu va veni vrun cutremur care sa ii ajute pe colegii mei de la etaj sa coboare cu tot cu etajul.
Daca nu se va intampla nimic, ne vom mai vedea si dimineata. Sa ne auzim cu bine.

Ce este muntele?

Aceasta intrebare devine tot mai rasunatoare atunci cand tinerii de azi se lauda ca pleaca la munte. Si de fapt merg intr-o vila din plin centrul orasului, ce-i drept un oras de munte, unde „petrec” printre aburii de alcool, ce „sting” setea, si fumul de tigara ce inlocuiste mancarea.

Total gresit. Muntele este un loc deosebit unde oamenii merg pentru a se relaxa, inconjurati de minunatele peisaje si prospetimea aerului oferite intotdeauna de batranul munte. Din nefericire acest spatiu minunat se degradeaza putin cate putin pana cand va deveni... Muntele este primitor, el se arata in toata splendoarea lui celui ce indrazneste sa paseasca pe poteciile stancoase ce duc spre creste, dar uneori neindurator, isi cere tributul. Multi iubitori ai muntelui si-au pierdut viata printre stancile ascutite si nemiloase, pentru ca ceilalti sa isi dea seama ca frumusetiile trebuiesc pretuite si nu trebuie sa ceri de la munte ceea ce nu poti avea.

Numarul celor care merg pe munte farasa cunoasca macar ce reprezinta acesta, care uimiti de magnificul masiv, isi doresc sa vada mai mult si mai mult, din ce in ce mai mult, este in continua crestere.

Unii inteleg ca muntele iarta, dar doar atunci cand vrea, si incep sa se documenteze inaintea unei drumetii, sa se intereseze si sa isi procure minimul de echipament necesar, multi devenind iubitori ai muntelui. Altii, insa, intrec limitele si se aventureaza prin locuri nepermise, atunci muntele devine neindurator.

Cereti muntelui doar atat cat puteti lua, si respectati-l ca atare!

Tot mai multi dintre cei care merg pe munte admira frumusetiile acestuia, dar uita ca locurile trebuiesc lasate asa cum le-au gasit, si se gandesc sa „redecoreze” zona, lasand in urma o multime de gunoaie, care deterioreaza extraordinar de mult frumusetea locuriilor.

CluB 104! (O istorie scurta dar incarcata de amintiri.....)

Cine stie ce mai e si asta?....O fi unul dintre numeroasele cluburi deschise in Bucuresti, cine stie in ce locatie luxoasa,sau in ce margine a marii metropole.
De fapt "CluB 104" nu este un club propriuzis. El a luat fiinta in toamna anului 2006, la initiativa unui grup de 5 studenti proaspat admisi in A.T.M.. Totul a pornit de la o operatiune destul de ampla de substitutie a unui ocupant al camerei 104, care nu dorea sub nici o forma sa se integreze in mediul colectiv al acelei camere, cu un alt coleg care era perfect compatibil cu tiparul impus de majoritarii camerei. S-au incercat nenumarete metode de substitutie, soldate cu o multime de amenintari si injurii. Dupa o multime de incercari esuate, crezand ca nu mai exista nici un sort de izbanda, in camera cu pricina, cei trei baieti veseli si zglobii au puso de o mini petrecere, animata de la boxele gajaite ale unui calculator, si udata de putina apa tare(de ajuns cat sa sporeasca cheful tuturor). O data cu inceputul petrecerii a coincis si inceputul momentului culminant si al fazei finale de substitutie. Indignati de taraboiul care se auzea din camera104, colegii celui ce se dorea a fi noul coleg de camera al petrecaretilor, care intamplator stateau cu un etaj mai jos, sub camera cu pricina, au preluat initiativa de substituire. A doua zi dimineata treburile erau deja stabilite, si imediat dupa terminarea orelor a avut loc si grandioasa mutare.
Odata cu reintregirea armoniei din camera, petrecerile au inceput sa se tina lant, voia buna atinsese cote maxime, si a aprut necesitatea unui nume comun pentru acei baieti veseli si zglobii. Asa a aprut ceea ce acum se numeste "CluB 104".
In faza initiala a creerii asa numitului "CluB", micii gasti i s-a mai alturat un membru, astfel membrii fondatori ajungand la faimosul numar cinci.
Au urmat momente fascinante, dar si regrete in cadrul clubului. Unul dintre membrii ne mai putand lua parte la actiunile regulate ale clubului, si in urma hotararii consiliului de animatie, s-a hotarat ca existentza clubului sa nu fie doar in locatia unde acesta s-a format, astfel clubul putand sa existe oriunde si oricand, dar numai prin prezenta a cel putin doi membri consacrati ai acestuia.
Vazand atmosfera destinsa din cadrul grupului, doritorii de inrolare nu au incetat sa apara. Altii, prin rautatea si invidia lor fata de ceea ce se petrecea in cadrul micului grup, au cautat tot felul de motive si pretexte pentru a le reduce acestora popularitatea, ajungand chiar sa ii numeasca sinistri. Spre marea lor surprindere baietii veseli si-au insusit si aceasta denumire, aratandu-le celor ce meritau ca este perfect valabila, acestia din urma ne avand macar curajul sa intre pe usa camerei, dar in acelasi timp permitand altora sa faca cunostinta cu activitatile placute ale grupului.
Acum cu totii asteptam sa vedem ce se va intampla mai departe cu baietii si deja faimosul lor CluB 104.
(TO BE CONTINUED...)