sâmbătă, 24 ianuarie 2009

De mult timp ma chinui sa mai scriu ceva interesant. In incercarea de a gasi o tema atractiva am tot scotocit prin trecut, am cautat in prezent si am incercat sa gasesc in viitor ceva interesant de spus.
Insa nu am gasit. Am vrut sa scriu despre paharul de vorba inchinat veteranilor muntelui, care l-am servit ,unde alt undeva decat, la un gratar in varful muntelui. Am vrut sa scriu despre anul care a trecut, si care mi-a adus foarte multa satisfactie, despre ceea ce simt, despre cum am invatat sa cunosc oamenii, despre modelele mele de personalitate, si cum am incercat eu sa imi creez o personalitate. Insa nu am putut. Gandindu-ma la mine, si la ce si cum am facut din mine si cu mine, la cate schimbari mi-am impus, starea mea de spirit fructua de la entuzias, extaz la ura, nervozitate, chiar irascibilitate cu o amplitudine extaordinar de mare. A fost o lupta pe care am pierduto! Dar nu a fost si sfarsitul razboiiului. Am continuat sa lupt, prins inte trecut, prezent si o bucatica din viitor. Am fost daramat de mai multe ori, dar am reusit sa ma ridic. La un moment dat prin in mislocul luptei nici nu am realizat cum incet, incet raman singur. Ajunsesem la performantza de ai inlatura pe toti cei din jurul meu si de a nu imi mai pasa de nimeni si nimic, nu mai eram in stare sa comunic fluent cu nimeni, nici macar nu mai stiam pe ce lume sunt. Dar brusc ceva m-a adus cu picioarele pe pamant. Inima mea saturade de atatia stimulenti interiori si multitudinea de stimulenti exteriori pe care ii administram continuu, a vrut sa imi semnaleze ca mai este si ea prin preajma. Brusc a inceput sa bata ca si cum ar fi vrut sa iasa din piept. Invatat cu situatii de creiza am luptat si cu ea, crezand ca este o gluma proasta, ca ce facuta candva la inceputul agoniei mele intre cele trei lumi. Dupa o lupta de cateva ore a trebuit sa ma recunosc invins inca o data.
Inima reusise sa ma readuca cu picioarele pe pamant. Dar impactul revenirii mele a fost atat de mare incat inca il mai resimt, si cred ca o sa il mai resimt mult timp si de acum in colo.
Hotarat ca ruptura intre mine si realitate sa nu se mai produca in nici un fel, evident ca am trecut din nou la masur, si nu cele de genul bolovani care sa ma tina cat mai lipit de pamant in buzunare. Intr-un timp extrem de scur au aparu o multime de schimbari vizibile sau mai putin vizibile.
Cam atat pentru moment. Sa e auzim numai cu bine!!!
...

marți, 13 ianuarie 2009

O zi minunata de marti 13....


Incă de dimineata dupa un lung chin de a ma trezi si da jos din pat, cand am vrut sa arunc un pic de apa pe fatza, poate s-or dezlipi ochii, cand am deschis robinetu, am constatat ca apa lipsea cu desavarsire. Incercand sa ma consolez am vrut sa imi fac o cafea. Cand am deschis borcanul, in care in mod normal tin cafeaua, surpriza, puteam sa vad cum staluceste fundu de sticla al acestuia. In speranta ca macar sa fumez o tigara daca nu am cafea, iau pachetul de pe masa, si cand ma uit in el, iar surpriza, in pachet nu mai era decat un pic de tutun, probabil scuturat din tigarile care o data au locuit acolo. Cu greu am reusit sa imprumut o tigara de la un coleg. Se pare ca nu eram singurul care ramasese dor cu tutunul dezpachetat. Fericit ca totusi am o tigara pe care sa o fumez am plecat spre platou. Pe drum am incercat sa imi aprin tigara, dar bricheta nu dorea sa se aprinda sub nici o forma. Probabil rusii au crezut ca am luat gazul de pe piata neagra ucraineana si, in timpul noptii l-au trimis pe cel mai bun ofiter KGB al lor, intitulat Putin, sa il recupereze.
Si surprizele au continuat toata ziua.
Acum m-am bagat in pat cu speranta ca nu se va desprinde vreo bucata de tencuiala din tavan, sau nu va veni vrun cutremur care sa ii ajute pe colegii mei de la etaj sa coboare cu tot cu etajul.
Daca nu se va intampla nimic, ne vom mai vedea si dimineata. Sa ne auzim cu bine.

marți, 6 ianuarie 2009