joi, 29 octombrie 2009

Remember...

E toamna!!! Ba e iarna!!! Încă nu ştiu exact ce e...e un sfârşit de toamna friguros. Ce mai conteaza, oricum în Bucureşti doar după cât de tăios e gerul sau cât de tare frige asfaltul, îţi dai seama ce anotimp e afara.
Când stau şi mă gândesc la anii copilăriei, la felul în care îţi dădeai seama de prezenţa primilor fulgi de zapadă de când te trezeai şi inspirai aerul proaspăt ce intra pe fereastra larg deschisă, cu mirosul lui specific de zapada, la primăverile însoţite de un verde crud, cu puzderia de floricerele ce completau covorul de iarbă, ma apuca nostalgia. Mă gândesc la verile care niciodată nu ni se păreau călduroase pentru că începând de dimineaţa şi pană seara târziu cutreieram munţii şi pădurile, fără să zicem că ne e frică de urs sau alte vieţuitoare ale acestora, răcorindu-ne cu apa rece a izvoarelor repezi. Şi la iernile în care nu mai înţelegeai repede unde sunt oamenii şi unde este zăpada, de ce sania alunecă singură la vale şi în spatele ei un bulgare mare se rostogoleste lasând în urmă un nor mare de pulver, sau când invaţam să schiem făcând slalom printre jaloanele naturale alcătuite din pomii de diferite dimensiuni ce ne ieşeau în cale şi exersam opririle în cel mai moale maldăr de zăpadă, care se dovedea a nu fi chiar atât de moale. Toate sunt amintirile unei copilării trăite din plin. O copilărie pe care poate mulţi şi-au dorit-o sau încă mai spera sa aibă parte de ea.
Acum stau şi mă uit în jur şi îi văd pe cei cu care am copilărit. Toţi ne îndreptăm cu paşi mari si repezi spre lumea celor mari. Începem să ne facem griji în privinţa banilor care altă data nici nu ne păsau ca există, începem să ne clădim familii şi să ne gândim ce o să le povestim copiilor noştri şi cum o să îi educăm. Sunt idei care mă sperie, dar fac parte din ciclul normal al vieţii. Dar de ce să ne gândim iar la viitor, mai bine să contemplăm trecutul şi să ne trăim prezentul. Mai e un pic, dar totusi destul timp, până o să avem cu toţi familii şi o să auzim strigându-se după noi tată.
Să ne amintim de verile în care deşi nu mai eram copii şi învăţasem ce înseamnă a avea bani, încă ne distram cât era ziua de lungă, când am început să plecăm de acasă la ore la care altă dată eram deja în pat încercând să adormim, la prima iubită pe care am avut-o şi la cum ne simţeam a doua zi după ce am băut prima bere.
Toate sunt amintirile noastre. Amintiri de care nu vrem sa scăpam niciodata. Ce e mai plăcut decât să îţi aminteşti de clipele frumoase din viaţa ta, de felul în care ai călcat strâmb, şi la propriu şi la figurat, şi cum ai învăţat să treci peste tot felul de chestii care te deranjază?