Ce este muntele?

Aceasta intrebare devine tot mai rasunatoare atunci cand tinerii de azi se lauda ca pleaca la munte. Si de fapt merg intr-o vila din plin centrul orasului, ce-i drept un oras de munte, unde „petrec” printre aburii de alcool, ce „sting” setea, si fumul de tigara ce inlocuiste mancarea.

Total gresit. Muntele este un loc deosebit unde oamenii merg pentru a se relaxa, inconjurati de minunatele peisaje si prospetimea aerului oferite intotdeauna de batranul munte. Din nefericire acest spatiu minunat se degradeaza putin cate putin pana cand va deveni... Muntele este primitor, el se arata in toata splendoarea lui celui ce indrazneste sa paseasca pe poteciile stancoase ce duc spre creste, dar uneori neindurator, isi cere tributul. Multi iubitori ai muntelui si-au pierdut viata printre stancile ascutite si nemiloase, pentru ca ceilalti sa isi dea seama ca frumusetiile trebuiesc pretuite si nu trebuie sa ceri de la munte ceea ce nu poti avea.

Numarul celor care merg pe munte farasa cunoasca macar ce reprezinta acesta, care uimiti de magnificul masiv, isi doresc sa vada mai mult si mai mult, din ce in ce mai mult, este in continua crestere.

Unii inteleg ca muntele iarta, dar doar atunci cand vrea, si incep sa se documenteze inaintea unei drumetii, sa se intereseze si sa isi procure minimul de echipament necesar, multi devenind iubitori ai muntelui. Altii, insa, intrec limitele si se aventureaza prin locuri nepermise, atunci muntele devine neindurator.

Cereti muntelui doar atat cat puteti lua, si respectati-l ca atare!

Tot mai multi dintre cei care merg pe munte admira frumusetiile acestuia, dar uita ca locurile trebuiesc lasate asa cum le-au gasit, si se gandesc sa „redecoreze” zona, lasand in urma o multime de gunoaie, care deterioreaza extraordinar de mult frumusetea locuriilor.

CluB 104! (O istorie scurta dar incarcata de amintiri.....)

Cine stie ce mai e si asta?....O fi unul dintre numeroasele cluburi deschise in Bucuresti, cine stie in ce locatie luxoasa,sau in ce margine a marii metropole.
De fapt "CluB 104" nu este un club propriuzis. El a luat fiinta in toamna anului 2006, la initiativa unui grup de 5 studenti proaspat admisi in A.T.M.. Totul a pornit de la o operatiune destul de ampla de substitutie a unui ocupant al camerei 104, care nu dorea sub nici o forma sa se integreze in mediul colectiv al acelei camere, cu un alt coleg care era perfect compatibil cu tiparul impus de majoritarii camerei. S-au incercat nenumarete metode de substitutie, soldate cu o multime de amenintari si injurii. Dupa o multime de incercari esuate, crezand ca nu mai exista nici un sort de izbanda, in camera cu pricina, cei trei baieti veseli si zglobii au puso de o mini petrecere, animata de la boxele gajaite ale unui calculator, si udata de putina apa tare(de ajuns cat sa sporeasca cheful tuturor). O data cu inceputul petrecerii a coincis si inceputul momentului culminant si al fazei finale de substitutie. Indignati de taraboiul care se auzea din camera104, colegii celui ce se dorea a fi noul coleg de camera al petrecaretilor, care intamplator stateau cu un etaj mai jos, sub camera cu pricina, au preluat initiativa de substituire. A doua zi dimineata treburile erau deja stabilite, si imediat dupa terminarea orelor a avut loc si grandioasa mutare.
Odata cu reintregirea armoniei din camera, petrecerile au inceput sa se tina lant, voia buna atinsese cote maxime, si a aprut necesitatea unui nume comun pentru acei baieti veseli si zglobii. Asa a aprut ceea ce acum se numeste "CluB 104".
In faza initiala a creerii asa numitului "CluB", micii gasti i s-a mai alturat un membru, astfel membrii fondatori ajungand la faimosul numar cinci.
Au urmat momente fascinante, dar si regrete in cadrul clubului. Unul dintre membrii ne mai putand lua parte la actiunile regulate ale clubului, si in urma hotararii consiliului de animatie, s-a hotarat ca existentza clubului sa nu fie doar in locatia unde acesta s-a format, astfel clubul putand sa existe oriunde si oricand, dar numai prin prezenta a cel putin doi membri consacrati ai acestuia.
Vazand atmosfera destinsa din cadrul grupului, doritorii de inrolare nu au incetat sa apara. Altii, prin rautatea si invidia lor fata de ceea ce se petrecea in cadrul micului grup, au cautat tot felul de motive si pretexte pentru a le reduce acestora popularitatea, ajungand chiar sa ii numeasca sinistri. Spre marea lor surprindere baietii veseli si-au insusit si aceasta denumire, aratandu-le celor ce meritau ca este perfect valabila, acestia din urma ne avand macar curajul sa intre pe usa camerei, dar in acelasi timp permitand altora sa faca cunostinta cu activitatile placute ale grupului.
Acum cu totii asteptam sa vedem ce se va intampla mai departe cu baietii si deja faimosul lor CluB 104.
(TO BE CONTINUED...)

in suflet mi s-a asternut o dorinta...ma rode, ma chinuie, nu m-a lasat sa dorm azi noapte... dar inca nu si-a spus pe nume...
poate e dorintza de a revedea locurile natale...locurile unde personalitatea mea a inceput sa ia contur...unde am invatat ce e frumosul, si ce e uratul...
sau poate e dor dorinta de a revedea stanca sub a carui umbra imi petreceam verile, si atunci cand imi luam inima in dinti si o cataram, stateam in bataia soarelui, ascultand adierea lina a vantului, imbinata cu susurul micului izvor si trilurile imbietoare ale pasarilor...in toata aceasta mreaja, gingasa floare de colt, crescuta printre crapaturile ascutite ale stancii imi povestea despre cum bradul incarunteste la prima atingere a fulgilor de zapada, dar imediat ce rasare soarele devine din nou verde si parca mai falnic...stanca care iarna lua culoare zapezii, devenind rece...dar totusi in interiorul ei era calda...
sau este dorinta de a-mi revedea parintii, pe care i-am lasat sub ocrotirea stancii...cei care m-au dus prima data la stanca, si m-au invatzat sa o iubesc...cei care mi-au deschis ochii sa vad ceea ce e frumos, si m-au invatat sa ii inchid ca sa nu vad uratul...cei care au fost alaturi de mine atunci cand mi-a fost greu, si m-au invatat sa tin fruntea sus...cei pe care ii port in suflet, si nu imi pot lua gandul de la ei nici un moment...
cred ca este dorinta de a reduce distanta ce ma desparte de stanca sub a carei umbra stiu sigur ca o sa imi gasesc in orice clipa parinti...

cred ca din dorintza de a regasi placerile de care sunt momentan tinut departe mi-am facut acest blog.....sper ca aici sa postez cele mai reusite poze si multe impresii bune despre ce e frumos la noi in tara si nu numai....o sa incerc sa uit de faptul ca noi nu stim sa ne promovam valorile...si ce e si mai grav ca le si distrugem.....